În vielistea uitarii

Către crugul nețărmuit
 Am înaintat chemarea
 Când de veste am primit
 Că a început uitarea
 ♪
 Am obosit să mă mai zbat
 Ca să mă sting făr' să răzbat
 Adun griji și strâng în piept
 Tot ce n-a fost înțelept
 Și-am să pier resemnat
 C-am să mă pierd dezintegrat
 C-am un dar de-mprăștiat
 Și un dor neîmpărtășit
 Ce n-a prins fire, ce a murit
 Făr' să-l învii în somn
 Să aștearnă basmul pân' la Panteon
 ♪
 În neant din nou pășesc
 Și-n ochi mi se conturează ființe
 Soarta ce mi-o croiesc
 Se limpezește în minte
 Din voia lor, clătesc din voia lor
 Ce-n timp s-a prins în mine
 Și-n valuri mă izbesc
 Pierind până la sine
 Căci har de moștenesc
 De făuresc în bine
 Un loc am să-mi găsesc
 În marea plăsmuire
 C-am învățat cum să mă zbat
 Să nu mă sting, cum să răzbat
 Să n-adun griji, să nu strâng în piept
 Tot ce n-a fost înțelept
 Căci n-am să pier resemnat
 N-am să mă pierd dezintegrat
 C-am un dar de-mprăștiat
 Și un dor de-mpărtășit
 Ce prinde fire, ce n-a murit
 Ce ține cerul să pășesc ușor
 Căci acel fior m-a-nvățat să zbor
 Să nu mă soarbă frica, să m-arunc în gol