Nedestin

S-au trecut nopțile,
 S-au deschis porțile
 Lumii ce-și râde de tine...
 Mările zorilor, patima florilor
 Sărută iubirea din mine.
 Iernile nu mai cad,
 Ninsorile nu desfac,
 Pe suflete, nouă lumină!
 Prea șterse câmpiile,
 Când vin mărturiile
 Și zvonuri, cu lume haină.
 Ce nemurire va fi,
 În ochii ce-și plâng fericirea!
 Ce nemurire va fi,
 Când apele, nopțile, visele, ploile
 Zilele, șoaptele... ne vor iubi!
 Închise sunt zările, prea dese chemările
 Spre verdele viu ce-o să fie.
 Se-ntorc, azi, securile,
 Ascundeți pădurile,
 În viețile ce vor să-nvie.
 În umbrele stelelor,
 Frăția zăbrelelor
 Închide o ploaie banală.
 Adulmecă-ți șoaptele,
 Să-ți spele năpastele
 Plecate sub boruri de fală.
 Ce nemurire va fi,
 În ochii ce-și plâng fericirea!
 Ce nemurire va fi,
 Când apele, nopțile, visele, ploile
 Zilele, șoaptele... ne vor iubi!
 Doar hoții vlăstarelor
 Pun capăt hotarelor,
 Onoarea din suflete piere.
 Se-ascut amăgirile,
 Dispar, crud, trăirile,
 În vorbe mânjite cu miere.
 Pe drumuri, distanțele
 Alungă speranțele,
 Se fură și roua tristeții.
 În sunet, catușele dansează cu ușile
 Ce-nchid visele tinereții.
 Ce nemurire va fi,
 În ochii ce-și plâng fericirea!
 Ce nemurire va fi,
 Când apele, nopțile, visele, ploile
 Zilele, șoaptele... ne vor iubi!