Da-Mi Mana, Toamna

Dă-mi mâna, Toamnă
 Dă-mi mâna, Toamnă!
 Vreau să nu mai simt
 Cum mugurii-ngheaţă sub brumă
 Nădejdea lor frântă
 De-a face-n Noiembrie flori.
 Cătând cuminte spre soare
 Visând mângâierea-i plăpândă
 Primind în schimb zăpezi
 Ce cad alene din nori.
 Dă-mi mâna, Toamnă!
 Dă-mi mâna, Toamnă
 Să fiu al tău cum şi tu eşti a mea
 Ucide în mine tot ce doare
 Să fiu ploaia rece-n Noiembrie-aş vrea.
 Un element sălbatec să fiu
 Să nu ştie rău sau bine
 Dă-mi mâna, Toamnă, vreau
 Să fiu anotimp, ca şi tine!
 Dă-mi mâna, Toamnă!
 Dă-mi mâna, Toamnă!
 Şi Toamna în braţe m-a luat
 Învelindu-mă-n în manti-ai sură
 Frig şi ceaţă-n priviri mi-a pus
 Şi timpu-a ncetat să mai curgă.
 Ploaie, zloată sau lacrimi
 Nu ştiu ce cade din nori
 Ştiu doar cei ce-n Noiembrie
 Cutreieră câmpuri în zori.
 Dă-mi mâna, Toamnă!